65 de voluntari au ”învins” formalitățile de participare la Mondiale

Emoții, satisfacție, responsabilitate! La Complexul de natație din Otopeni s-au întâlnit astăzi toți cei 65 de voluntari selecționați pentru a da o mână de ajutor organizatorilor celei de a 22-a ediții a Campionatului Mondial U20 de polo pe apă găzduit de orașul de lângă cel mai mare aeroport al țării.

Unii mai timizi, alții îndrăzneți, unii pricepuți, alții curioși, unii cu experiență, alții pentru prima dată în postura de voluntari la o competiție sportivă, cu toții au răspuns prezent la prima convocare.
Întâlnirea, dedicată în special îndeplinirii formalităților obligatorii de înscriere în echipa organizatorică, a fost mai puțin incitantă pentru că timp de câteva ore s-au completat formulare și s-au semnat contracte și declarații.
Andreea Păunescu, care coordonează întreaga activitate a voluntarilor, i-a asigurat însă pe toți cei prezenți că sunt în fața unei mari provocări. Fiecăruia i-a fost repartizat sectorul de activitate din timpul competiției, în funcție de opțiuni și abilități, și cu toții au făcut cunoștiință cu persoanele de contact din staff-ul forului român de polo implicate în organiare.

Președintele Fedearției Române de Polo Alexandru Matei le-a urat voluntarilor bun sosiți în echipa Mondialului de la Otopeni, cea mai importantă competiție mondială organizată până acum în România la jocuri de echipă. ”Trebuie să fim profesioniști și să ne ridicăm la standardele înalte al întrecerilor. Va fi nevoie de atenție și seriozitate”, le-a transmis voluntarilor șeful forului național de polo pe apă care a oferit și primele sfaturi organizatorice.
Poza de grup și un prim tur al Complexului au destins atmosfera. S-au legat primele prietenii și s-au schimbat cele dintâi numere de telefon.

Share this post
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp