Pasionat, dramatic și incitant! Cu aceste trei cuvinte își descriu spaniolii performanțele obținute de echipa masculină a tinerilor cu vârste până la 20 de ani de la prima prezență în competiția mondială de polo pe apă.
Gazdă a celei de a doua ediții a CM U20, în 1983, la Barcelona, Spania a avut rezultate spectaculoase în anii ‘80 – ‘90 ai Mondialului cucerind nu mai puțin de trei titluri (1983, 1987, 1991) și o medalie de argint (1993).
Rezultatele de la tineret s-au reflectat și în performanțele seniorilor. ”La furja roha” (Furia Roșie), cum este supranumită naționala Spaniei, a devenit campioană olimpică în 1996 la Atlanta și medaliată cu argint olimpic la Barcelona în 1992, iar două dintre cele trei titluri mondiale din palmares le-a cucerit în 1998, la Perth, în Australia și în 2001, la Fukuoka, în Japonia.
Al treilea titlu mondial și-a l-a adjudecat după 21 de ani, în 2022, la Budapesta, în Ungaria, spaniolii demonstrând că sunt capabili de reveniri în forță.
După anul 2000, tinerii iberici au reușit să urce pe podiumul mondial doar de două ori. În 2005, la Buenos Aires au câștigat finala mică și au obțiut bronzul, iar în 2011, la Volos au jucat finala mare, pe care au pierdut-o în fața Serbiei și au trebuit să se mulțumească cu argintul.
La ultima ediție a Campionatul Mondial, naționala Spaniei a terminat pe locul 6, iar la Otopeni ibericii vin hotărâți să urce pe podium.
Misiunea nu va fi ușoară, în Grupa A, ambițioșii spanioli urmând a înfrunta naționalele Italiei, Muntenegrului și Croației.
Palmares SPANIA la CM U20 polo pe apă
3 AUR – 1983 Barcelona (Spania), 1987 Sao Paulo (Brazilia), 1991 Irvin (SUA)
2 ARGINT – 1993 Cairo (Egipt), 2011 Volos (Grecia)
BRONZ – 2005 Buenos Aires (Argentina)
9 clasări în locurile 4-7 CM U20 polo pe apă, din 2001 până în prezent
Locul 4 – 2003 Napoli (ITA)
4 x Locul 5 – 2019 KUWAIT, 2015 Almaty (Kazakhstan), 2009 Sibenik (Croația), 2001 Istanbul (Turcia)
3 x Locul 6 – 2021 PRAGA (CZE), 2017 Belgrad (Serbia), 2013 Szombathely (Ungaria)
Locul 7 – 2007 Long Beach (SUA)