Cu trofeul mondial pe masă înainte cu trei zile înainte de startul Campionatului Mondial U20 de polo pe apă de la Otopeni

La Hotelul Olimpic din incinta Complexului Sportiv Sydney 2000 din Izvorani, cu trofeul care va fi oferit echipei câștigătoare în față, Alexandru Matei, președintele Federației Române de Polo, Gabor Karpati, reprezentantul World Aqutics, Viorel Rus, antrenorul principal al echipei U20 de polo pe apă a României, și Andrei Neamțu, căpitanul echipei au dezvăluit astăzi secretele din spatele organizării la Otopeni a celei de a 22-a ediții a Campionatului Mondial U20 de polo pe apă. Simpatica mascotă Rufus, care va însufleți atmosfera pe tot parcursul competiției, a fost invitatul special al evenimentului.


Cu trei zile înainte de startul competiției unde vor participa 20 de țări de pe toate cele cinci continente, președintele FRP este optimist.

”Cred că România poate încheia în primele opt la acest Campionat Mondial”, a spus Alexandru Matei. ”Sper să revenim cât de curând pe traseul din urmă cu mai bine de 10 ani când încercam să terminăm în primele 6-8 echipe. Organizarea acestui Mondial este o mândrie naţională. Mă bucur pentru încrederea pe care ne-a oferit-o World Aquatics, pentru că este o răsplată pentru poloul şi sportul românesc”, a spus Matei.
Gabor Karpati s-a declarat încântat de ospitalitatea românilor, de modul în care a fost organizată competiția și de bazinul din incinta Complexului de Natație de la Otopeni.


”Știm cât de dificil este să organizezi o competiție de asemenea nivel și cred că pot vorbi deja de o victorie românească din punct de vedere organizatoric”, a spus Gabor Karpati.
”Campionatul Mondial U20 este al doilea eveniment ca importanţă şi amploare în polo, după Campionatul Mondial de seniori. Sunt multe echipe, iar nivelul competițional este foarte ridicat. Bazinul se prezintă la cel mai înalt nivel mondial şi pot spune că în viitor ne aşteptăm să vedem aici şi o ediţie a Mondialului de seniori.
”Noul sistem competitional după care se va desfășura Campionatul Mondial de la Otopeni, cu grupe echilibrate valoric, va oferi posibilitatea fiecărei țări participante să producă o surpriză. Este adevărat că echipele de mijloc, unde se află și România, sunt un pic dezavantajate, dar echipa țării dumneavoastră a avut o tragere la sorți norocoasă care cred că îi va perminte să furnizeze o surpriză plăcută la acest Mondial”, a mai spus reprezentantul World Aquatics.

Viorel Rus, antrenorul principal al naționalei U20 a României a anunțat cei 15 jucători care vor intra în bazin la Campionatul Mondial de la Otopeni.
David DUMITRU – Dinamo București
Horațiu MUREȘAN – CSA Steaua București
Andrei NEAMȚU – căpitanul echipei – CSA Steaua București
Andrei ȚEPELUȘ – CSA Steaua București
Vlad GHERGHE – CSA Steaua București
Răducu DINCĂ – CSA Steaua București
Lucas MATEI – CSA Steaua București
Francesco SACHETTI – Dinamo București
Matei BACIU – Dinamo București
Adrian PĂSCĂLUȚĂ – CSU Oradea
Tommaso INSINNA – CSU Oradea
Șerban BURDA – Sportul Studențesc
Andrei ARMEAN – CSA Steaua București
Alin PÎRÎIANU – Dinamo București
David BELENYESI – Szolnoki Dosza
Selecţionata României va evolua în Grupa E, alături de Noua Zeelandă şi Peru.

Componenţa celor 6 grupe este următoarea:
Grupa A: Spania, Italia, Muntenegru, Croaţia;
Grupa B: Grecia, Serbia, SUA, Ungaria;
Grupa C: Canada, Japonia, Africa de Sud;
Grupa D: Brazilia, China, Kazahstan;
Grupa E: ROMÂNIA, Noua Zeelandă, Peru;
Grupa F: Iran, Australia, Argentina

Share this post
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp