În premieră în istoria jocurilor sportive din România, la Otopeni, poloiștii tricolori se vor lupta în fața propriilor suporteri pentru un loc cât mai aproape de podium la Campionatele Mondiale rezervate sportivilor cu vârste sub 20 de ani. Dificila misiune de a-i coordona de pe banca tehnică îi va reveni lui Viorel Rus, o adevărată legendă a poloului românesc.
Cu experiență de 58 de ani în bazin, atât ca jucător cât și ca antrenor, Viorel Rus se poate mândri cu patru prezențe la Jocurile Olimpice: trei ca jucător, la Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și una ca antrenor la Atlanta 1996.
Viorel Rus este de asemenea antrenorul care a condus de pe banca tehnică naționala masculină de polo U20 a României la ultima prezentă la un turneu mondial, în 2012, la Perth în Australia.
După 11 ani, același Viorel Rus va coordona echipa U20 a României la Mondialul U 20 de la Otopeni, iar obiectivul este îndrăzneț – o clasare pe locul 7, adică cel puțin egală cu cea de la ultima participare.
”Sunt bucuros și onorat că voi coordona echipa națională U20 a României, dar trebuie să recunosc că este o mare provocare”, a mărturisit Viorel Rus pentru site-ul oficial al Federației Române de Polo pe Apă.
”Băieții din această națională practic vor constitui scheletul echipei de seniori a României care se va lupta pentru calificarea la viitoarele ediții ale Jocuri Olimpice. Obiectivul la aceste Mondiale este unul îndrăzneț, dar trebuie să fim realiști și să luăm în calcul toate avantajele și dezavantajele cu care ne confruntăm.
”Unul dintre plusuri este că avem în față o generație de tineri talentați, iar mulți dintre cei care se regăsesc pe lista lungă, să-I spunem, sunt titulari în echipe de seniori din liga de top a României – Steaua, Dinamo București, CSM sau Crișul Oradea. De asemenea, am convocat și sportivi care evolueză în liga secundă din Spania și prima ligă din Ungaria. Acest avantaj este totodată și un dezavantaj pentru că în această perioadă majoritatea joacă în play-off cu echipele de club și nu au avut timp să răspundă prezent la o perioadă mai lungă de convocare la națională.
” Practic, până acum, am avut la dispoziție cinci zile de antrenamente centralizate la Izvorani, în martie. De la 1 iunie, vom intra în cantonament centralizat, tot la Izvorani, iar în primele zile îi vom testa cei 18 jucători convocați. Îi vom selecționa pe cei mai în formă 15, iar dintre aceștia, 13 vor fi titulari, iar doi – rezerve. În zilele care ne vor rămâne până la startul competiției, bazându-ne pe pregătirea jucătorilor de la cluburi, cu cei 15 vom începe pregătirea tactică.
”Va fi extrem de dificil ca într-un timp atât de scurt să se producă acea coeziune a echipei, esențială în aplicarea strategilor tactice. De luni de zile, împreună cu Răzvan Cristescu, secundul meu, discutăm și ne străduim să găsim câteva scheme tactice pe care să le putem pune la punct în doar câteva zile, dar suntem optimiști.
”Ne bazăm pe câțiva jucători care să constituie nucleul echipei, iar în jurul lor să se afirme și ceilalți. Andrei Neamțu, căpitanul echipei, Răducu Dincă, Alin Pârâianu sau portarul David Dumitru sunt câteva dintre numele celor care sperăm că vor reuși să imprime acel spritul de echipă atât de important în evoluția oricărui colectiv”, a conchis Viorel Rus.
Tehnicianul apreciază că, în condițiile date, naționala U20 a României va putea încheia competiția mondială de la Otopeni cel puțin pe locurile 9-12.